Sezonul auto îi costă 3.5 MILIOANE de euro! „De anul viitor vom participa la Le Mans”

Publicat: 03/04/2024, 14:15

Sergiu Nicolae este pilot în curse de anduranță de 24 de ore și conduce o mașină de 700.000 de euro.

Pasiunea pentru automobilism este una dintre cele mai costisitoare, iar cel mai bine cotat pilot român din cursele de anduranță, Sergiu Nicolae, simte din plin acest lucru.

El concurează pe o mașină de 700.000 de euro, dar costurile totale ale unui sezon pot depăși 3,5 milioane de euro.

Sezonul auto îi costă 3,5 milioane de euro

„Mașina cu care alergăm noi, Porsche 911 GT3 R, costă în jur de 700.000 de euro. Dar acesta e cel mai mic cost, din păcate. Mașina o cumperi, dar apoi ai nevoie de piese, de cauciucuri la fiecare cursă, iar astea sunt mult mai scumpe. De-a lungul unui sezon cheltuiești de vreo cinci ori mașina”, a spus Sergiu Nicolae, pilot curse de anduranță.

Acestor costuri li se adaugă și cele necesare combustibilului, pentru că un astfel de automobil consumă aproape 2 tone de benzină la o cursă de 24 de ore: „Noi facem într-o cursă în jurul a 650 de tururi și consumăm aproximativ 3 litri pe tur. Plus sau minus, depinde de conjunctură”.

Cursele de anduranță se pot disputa pe parcursul a 12 sau 24 de ore, dar un pilot nu are voie să stea mai mult de două ore legate la volan.

„Într-o cursă de 12 sau 24 ore ai voie să conduci maximum două ore legate și după trebuie să iei pauză minimum o oră. Dacă o iei, poți să te urci la volan don nou. Anul trecut, la Barcelona, din cursa de 24 de ore eu am condus 12 ore adunate”, a completat Sergiu Nicolae.

Și-a stabilit obiectivul pentru 2025

Marele vis al lui Sergiu Nicolae este să concureze în cursa de la Le Mans: „De anul viitor vom participa la Le Mans. Cu siguranță e visul oricărui pilot. Dacă ai ajuns la Le Mans ai bifat ceva foarte mare în cariera unui pilot. O să începem cu European Le Mans Series, pentru că trebuie să ne calificăm. Dacă nu termini între primele două echipe în campionat la finalul sezonului, nu te califici”.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții de pilot e baia de șampanie de după curse: „Este frumoasă baia de șampanie, dar depinde pe ce loc o sărbătorești. Dacă ești pe 2 sau pe 3 nu prea o sărbătorești așa frumos. Oricum, per total ești fericit la finalul unui asemenea weekend”.

Prin natura sportului pe care îl practică, Sergiu Nicolae a concurat pe multe circuite. El a făcut un Top 3 al acestora.

„Barcelona e un circuit care îmi place foarte mult. De asemenea, circuitul din Abu Dhabi îmi place foarte mult, dar și cel din Kuweit. Nu e deocamdată cunoscut, dar are toate gradele, inclusiv de Formula 1. Acolo dețin recordurile circuitului la clasa mare, GT 3 și la clasa anterioară, unde am mers acum doi ani, GT 3 Cup. Îmi place foarte mult”, a mai declarat pilotul.

Stilul său de condus e inspirat de Michael Schumacher

Pentru orice pilot de curse, Formula 1 este principala atracție. Sergiu Nicolae recunoaște că idolul lui este Michael Schumacher.

„Toată lumea visează la Formula 1, dar din păcate, cel puțin din România, e foarte greu să ajungi acolo. Favoritul meu e și va rămâne Michael Schumacher. Am urmărit niște documentare și am furat unele chestii de la el. Când sunt liber vizionez fiecare cursă de Formula 1”, a anunțat Sergiu Nicolae.

„Pe stradă e mult mai obositor decât pe circuit”

Când nu concurează, Sergiu Nicolae devine un șofer obișnuit în traficul bucureștean. Pilot de karting de la 8 ani, el spune că și-a luat permisul din prima.

„Mă simt normal în trafic, încerc să respect legea cât mai mult. Nu am avut permisul suspendat în ultimii 6 ani. M-a prins și pe mine radarul, normal, ca pe oricine, dar nu am avut niciodată suspendat permisul din cauza asta. Carnetul l-am luat din prima încercare. Eu știam deja să conduc, dar a trebuit să învăț toate semnele de circulație, să învăț să respect regulile”, a declarat el.

Chiar dacă automobilismul poate fi un sport periculos, condusul mașinii pe stradă poate fi mult mai dificil: „E un trafic în București că nu ai cum să nu te enervezi. Mergi trei intersecții, cineva îți taie calea de două ori 100%. Pe stradă e mult mai obositor pentru că sunt foarte multe mașini, îți vin mașini și din față, pe circuit nu vin mașini din față, nu-ți obosesc ochii că vin farurile”.

Experiența din curse îl ajută pe Sergiu și în viața de zi cu zi. El spune că știe să-și repare mașina, iar o roată o poate înlocui și într-un minut: „Nu știu să fac un motor, dar știu să schimb plăcuțe de frână, să schimb un etrier, să schimb uleiul. Am o mașină sport și majoritatea lucrurilor mi le fac singur. O roată o schimb într-un minut, maxim”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Dan Andronic despre secretele victoriei lui Călin Georgescu. Avertismentul SRI despre TikTok
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Capitolul negru din viața lui Alec Baldwin! Ce decizie neașteptată a luat în legătură cu...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?